Piața Ovidiu din Constanța va găzdui, în perioada 3–5 iulie 2026, JazzUP Sea Fest, eveniment dedicat muzicii live, cu acces liber pentru public.
Concertele vor începe în fiecare seară, de la ora 20:00. Programul include recitaluri susținute de Sorin Zlat Band, pe 3 iulie, Medéa Band, într-un concert tribut dedicat Mariei Tănase, pe 4 iulie, și Equinox Band & Iasmina Demir, pe 5 iulie.
Pe lângă concerte, în toate cele trei zile ale festivalului, între orele 11:00 și 18:00, se va desfășura JazzUP Young. Programul cuprinde ateliere de pictură, muzică, film și coregrafie, activități creative și întâlniri cu instrumentele muzicale, fiind destinat atât copiilor, cât și adulților.
Accesul la toate activitățile din cadrul JazzUP Sea Fest este gratuit.
